Cadrele didactice din învățământul preuniversitar care se pensionează la împlinirea vârstei standard vor putea beneficia de o primă de pensionare în valoare de două salarii de bază. Măsura se aplică începând cu 1 septembrie 2026, potrivit unei informări transmise de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” ( citește aici).
Dreptul este prevăzut de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, la articolul 229, alineatul 14:
„Personalul din învățământul preuniversitar care se pensionează la împlinirea vârstei standard beneficiază de o primă în cuantum de două salarii de bază ale persoanei, care se acordă la data încetării de drept a contractului individual de muncă”.
Prevederea legală fusese amânată de la intrarea în vigoare a legii. Pentru anul școlar 2026–2027, Guvernul nu a mai decis prorogarea aplicării acesteia, astfel că profesorii, educatorii și ceilalți angajați din învățământ care îndeplinesc condițiile pot solicita acordarea indemnizației.
Cererea se depune la unitatea de învățământ
Persoanele care se pensionează începând cu 1 septembrie 2026 trebuie să depună o cerere scrisă la școala sau grădinița unde au fost angajate. Sindicatele recomandă ca solicitarea să fie înregistrată la registratura unității.
Prima nu se acordă automat tuturor salariaților care ies la pensie. Beneficiarul trebuie să se pensioneze la împlinirea vârstei standard de pensionare, iar contractul individual de muncă trebuie să înceteze de drept după intrarea în vigoare a acestei prevederi.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ arată că angajații interesați pot cere dreptul prevăzut de lege „în măsura în care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege”.
Refuzul plății poate fi contestat în instanță
Dacă o unitate de învățământ refuză acordarea primei unei persoane care îndeplinește condițiile legale, cadrul didactic se poate adresa instanței competente.
Federațiile sindicale atrag totuși atenția că plata indemnizației este condiționată de menținerea în vigoare a textului legal. O eventuală nouă decizie de amânare a aplicării articolului ar putea afecta acordarea acestei prime.
Pentru profesorii și ceilalți angajați din școlile nemțene care ajung la vârsta standard de pensionare, suma poate reprezenta un sprijin financiar important la încetarea activității. (M.N.)




