Lotul reprezentativ al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Mr. Constantin Ene” al Județului Bacău a obținut titlul de vicecampion național în cadrul Etapei Naționale a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență. Competiția, de o intensitate și un nivel tehnic ridicate, s-a desfășurat pe parcursul a patru zile în municipiul Târgu Mureș.

Evenimentul de elită a reunit la start cele mai bune 12 loturi de pompieri profesioniști din țară, reprezentând inspectoratele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Călărași, Gorj, Iași, Mureș, Neamț, Sibiu și Suceava. După patru zile intense marcate de adrenalină, disciplină și precizie, ISU Bacău a urcat pe treapta a doua a podiumului în clasamentul general, fiind devansat doar de ISU Bihor, în timp ce poziția a treia a fost ocupată de ISU Sibiu.

Salvatorii băcăuani au avut o evoluție remarcabilă, obținând clasări pe podium la absolut toate probele de echipă și adjudecându-și trofee importante la individual:
Rezultatele pe echipe obținute de ISUJ Bacău – Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bacău:
Locul I – Proba „Scara de fereastră” (Campioni Naționali)
Locul II – Proba „Pista cu obstacole pe 100 de metri”
Locul II – Proba „Ștafeta 4×100 de metri”
Locul III – Proba „Realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă”

Performanțe de top la individual:
Locul II – sld. Kolcsar Janos-Pal (Proba „Duel”)
Locul III – sld. Avram Claudiu-Constantin (Proba „Scara de fereastră”)
Locul III – sld. Kolcsar Janos-Pal (Proba „Pista cu obstacole pe 100 de metri”)
Povestea antrenorului Ioan Decusară
În spatele acestor rezultate de excepție se află plt. adj. șef Ioan Decusară, o adevărată legendă a competițiilor IGSU. Acesta și-a început parcursul în anul 1993 ca și concurent, iar din 1998 a preluat frâiele băncii tehnice a ISU Bacău.

Sub îndrumarea sa, salvatorii băcăuani au cucerit de 8 ori titlul de campioni naționali. Recunoscut la nivel național, experiența sa l-a propulsat în 2010 și în rolul de antrenor al lotului reprezentativ al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
„Dincolo de medalii și clasamente, rămâne poate cea mai importantă contribuție a sa: a format oameni, a transmis pasiunea pentru performanță și a construit, generație după generație, o echipă capabilă să ducă mai departe această tradiție”, au transmis reprezentanții ISU Bacău într-un mesaj de recunoștință.






