… și ireversibili spre industrie nu-i o noutate care să ne dea pe spate, cu toate că mai peste tot se vorbește de criză, austeritate și tot felul de grozăvii, care-ți ridică părul pe spate și rata îngrijorării. Despre banii din fotbal nu se prea vorbește, cum nici cei din industria muzicală, a se citi manele, nume colorate cu antecedente diametral opuse solfegiilor sau cheii sol, rulează și afișează ostentativ bancnote, și mai nou lingouri, opulența fiind valoarea cu care încearcă să se impună. Dar nu-i treaba noastră să numărăm ceea ce nu ne aparține. Suntem interesați, ca să nu spunem seduși, de fenomenul creat pentru o lună de zile, unde 48 de echipe au făcut obiectul unei întreceri epocale, pe un areal continental, înțesat de media, de la influenceri, la trusturi de presă internaționale, care au oferit celor ce nu au avut bani de viză SUA, ori bilete de meci, transmisii de impact, că mai lipsea un pic să nu pună camere și pe fruntea celor din teren. În rest, zeci de camere fixe și mobile, drone, jurnaliști și specialiști care au colorat viața planetei, greu încercate de conflicte și tensiuni.
Organismul condus de Infantino a raportat recent o sumă deloc neglijabilă, care se pregătește să se odihnească-n conturile FIFA, 15 miliarde de dolari nefiind chiar de colea. Sigur, asta e numai o parte din rețeta financiară a fenomenului, sume semnificative fiind sub forma taxelor, premiilor, bonusurilor și multe altele. Ca să vă faceți idee, selecționata condusă de regretatul Lucescu a ratat prin necalificare un bonus de 9 milioane de dolari alocat doar prezenței în grupe. Nouă milioane! Dacă ar mai fi bifat o victorie, 11 milioane de dolari ar fi luat calea visteriei FRF-lui condus de Burleanu. Admitem că atât s-a putut, deși nu-i cea mai potrivită scuză pentru un eșec cu „E“ mare, suma orgoliilor, incompetenței, oportunismului și lipsei de profesionalism fiind, se pare, mai mare decât oferta organizatorilor pentru a trece oceanul și delecta spectatorii lumii. Oricum premiile oferite de FIFA participanților la această competiție sunt fără precedent. Echipe relativ mici, dacă-i să comparăm geografic, au plecat acasă cu bani pentru a dezvolta sportul la ei acasă, unde salariile nu sar de câteva sute de dolari pe lună. Asta la o primă vedere. Calificările în etapele superioare au însemnat 15 milioane pentru optimile de finală, 19 pentru pentru cei ce au jucat sferturile de finală. Careul de ași, respectiv locurile 1-4, au avut de împărțit 139 de milioane de dolari, Franța lui Deschamps s-a întors la Paris cu 27 de milioane, Kane și compania au făcut federația lor mai bogată cu 29 de milioane. Finaliștii, crema. Campioana înfulecă 50 de milioane, finalista cu 17 mai puțin, adică 33.
Bani, nu glumă, mai cu seamă că desfășurarea ostilităților tinde, prin controversata pauză de hidratare de câteva minute bune, să se ajungă la modelul NBA, cu patru sferturi. E limpede că fotbalul va fi spectacol total, dar asta se și urmărește, sportul în general, și fotbalul în special, atrage foarte multă publicitate, ceea ce înseamnă … bani. Tot cu bani se joacă și la noi. Albi, negri, maro, nu contează, chit că avem de a face cu o realitate deloc simpatică. Moldova lui Ștefan (nu Gheorghe Ștefan) fiind reprezentată în primul eșalon de Botoșani și Galați, restul reședințelor de județ neștiind gustul semințelor de bostan sub nocturna achiziționată la preț de navă spațială. Cei implicați emoțional în fenomenul ce ar trebui să-i scoată din casă știu despre ce-i vorba, nu lipsa banilor fiind cea mai acută verigă slabă, ci managementul dezastruos al majorității celor ce au fost desemnați să conducă un club sau altul. Cu jucători de pe piața liberă, cumpărați la kilogram, cu pretenții de rock star-uri, în vreme ce „academiile“ de profil fac numai costuri, nu poți face mare lucru. Dar probabil că asta este ceea ce se dorește. Se aude prin diverse medii de accederea în primul 11 pe bază de pile, meritul, selecția veritabilă fiind pentru dume de dat presei, ca să dea bine. Și asta la nivelul junioratului, când se formează caractere sportive și nu numai. Nu se pune problema să plângem după 9 milioane de dolari, dar cineva ar trebui să se gândească că sunt mulți copii ce ar trage cu sete într-o minge adevărată ca la televizor, cu niște ghete nu neapărat ultimul răcnet, dar sigur cele mai mângâiate și răsfățate încălțări din lume. Una peste alta, la 50 de ani de la zecele Nadiei, Bucureștiul a inaugurat recent o sala dedicată gimnasticii, cu numele și statuia marii campioane, domnul Țiriac fiind deocamdată cel ce vede dincolo de propriul buzunar. Cine știe, poate mai răsare o Nadie. Extrapolând, vom mai vedea un alt Hagi (în afară de fiu)? Un nou Lăcătuș, Dumitrache, Dinu sau Balaci? Greu de zis. Dar poate cu milioanele administrației Infantino s-ar fi pornit ceva. O școală sportivă sau o selecție națională, care ar fi cuprins și Moldova. Pentru că, de bine de rău, și Ceahlăul și Vasluiul lui Porumboiu au scuturat „marile“ echipe autohtone, ca să nu mai vorbim de istoria terminată destul de tragic al Politehnicii ieșene, devenită istorie, cu tot cu marcă și palmares. Sucevenii l-au făcut pe Dinu să-și mănânce trabucul în Floreasca, ca să nu mai vorbim de Galați ce a emis ani de-a rândul pretenții la titlu. La rigoare vorbind, dacă aș putea, aș pune FRF -ul să scoată, de unde știe, 9 milioane de dolari, compensație pentru evoluția jenantă din preliminarii, cu etalări de freze și tatuaje, cu viteze de Trabant netunat, în vreme ce alți contemporani se bucură de un Mbappe, Kane sau Haaland, ca să nu mai pomenim de Messi, Ronaldo, etc. Asta e realitatea. Tristă. Cu tot cu rege, generație de aur și alte scorneli. E de lucru.
GD Patraucean
