Actualizare: Ilie Bolojan a reacționat:
“Am luat act de faptul că președintele Nicușor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe domnul Adrian Veștea. Nici conducerea PNL și nici eu, personal, nu am fost informați anterior de președinte în privința acestei decizii, un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenție intuită încă de la doborârea guvernului în interesul PSD.
Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă și după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială.
În perioada imediat următoare vom organiza un BPN al PNL pentru a lua o decizie oficială.”
Ciprian Ciucu : “Complot. Trădare. Ingerință
Conducerea statutară a Partidului Național Liberal nu a fost consultată, nici măcar întrebată cu privire la această nominalizare. Am aflat cu toții post-factum, când au început să sune telefoanele.
Este un act de agresiune la adresa unui partid democratic, nemaintîntâlnit până acum, pe care cei care au complotat împotriva noastră în ultimele luni, l-au dus astăzi în cea mai agresivă fază a lui.
Au știut încă de săptămâna acesta, nu au spus nimic, au conspirat. De aceea, cei care ne vor cere să ducem trădarea mai departe, nu au venit la ședința BPN. Dl. Veștea fiind printre ei.
Unul dintre obiective este ruperea PNL.
Am încredere că Partidul Național Liberal nu se va face preș și va trece și acest test. România are nevoie de partide serioase, mature, care să nu se lase călcate în picioare.
Modul acesta de a face politică se va întoarce împotriva acelora care fac politică în acest fel”.
Știre inițială.
Președintele Nicușor Dan a anunțat duminică dimineața o nouă desemnare pentru funcția de premier, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul. Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, va prelua misiunea de a forma un nou guvern.
Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat și nu va mai cere votul de învestitură al Parlamentului. Decizia vine după ce acesta a evaluat că nu dispune de susținerea parlamentară necesară pentru a forma un guvern viabil.
„Vreau să-i mulțumesc lui Eugen Tomac pentru seriozitate și asumare. Nici eu, nici domnul Tomac nu ne-am jucat de-a guvernarea”, a declarat președintele Dan în momentul anunțului.
Veștea, noua desemnare
Adrian Ioan Veștea, în vârstă de 53 de ani, este în prezent prim-vicepreședinte PNL și președinte al Consiliului Județean Brașov. Experiența sa administrativă include mandate de primar al orașului Râșnov și de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
„E o persoană preocupată de dezvoltare. Este o persoană categoric pro-occidentală, o persoană cu dialog și nu în ultimul rând o persoană care a lucrat mult timp cu bugete„, a motivat președintele Dan alegerea făcută.
Veștea nu a fost propus oficial de PNL pentru funcția de premier, ceea ce ridică întrebări despre susținerea pe care o va primi din partea propriului partid. Noul premier desemnat și-a prezentat prioritățile:
„Îmi asum această responsabilitate în această criză politică. Vin dintr-un parcurs din PNL, am fost ministru la dezvoltare, primar și președinte de consiliu județean. Voi avea o politică axată pe finalizarea PNRR, OCDE și programul SAFE. Siguranța românilor este prioritatea mea. Sunt deschis să discut cu partidele politice„, a declarat Veștea.
„Este clar că avem nevoie de un guvern politic„, a subliniat președintele Dan, indicând că soluția tehnocrată nu mai este considerată viabilă în actualul context.
Desemnarea vine în contextul în care România traversează o perioadă de instabilitate guvernamentală, după demiterea prin moțiune de cenzură a guvernului condus de Ilie Bolojan.
Marea întrebare este ce se va întâmpla în Partidul Național Liberal, dacă Bolojan, aflat în Republica Moldava la momentul anunțului, va accepta să sprijine un guvern cu un liberal care nu a fost propus de partid.
V.B.





