Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bacău, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, au efectuat astăzi șase percheziții domiciliare într-un dosar penal complex de evaziune fiscală.

Acțiunea face parte din operațiunea națională JUPITER, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
Ancheta vizează două persoane din cadrul aceleiași familii. Acestea sunt suspectate că, începând cu anul 2016 și până în prezent, au dezvoltat o schemă ilegală prin care au obținut profituri masive din construirea și vânzarea de imobile.

Conform anchetatorilor, tranzacțiile imobiliare erau efectuate atât în nume propriu (ca persoane fizice), cât și prin intermediul unei societăți comerciale. Veniturile obținute din aceste vânzări nu erau declarate organelor fiscale, scopul final fiind sustragerea de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat.
“Din cercetări a reieșit faptul că, începând cu anul 2016, două persoane din aceeași familie ar fi realizat venituri din construirea și comercializarea de locuințe, atât în nume propriu, cât și în numele unei persoane juridice, fără declararea acestora, cu scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

În urma perchezițiilor, au fost descoperiți și ridicați, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 20.000 de euro, documente și înscrisuri de interes în cauză.
La activități au participat și specialiști din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău, precum și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.
Activitățile se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române pentru combaterea infracționalității de orice fel.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, precizează comunicatul IPJ Bacău.





