Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic, începând cu data de 28 mai 2026, o monedă din aur, o monedă din argint şi o monedă din tombac cuprat, dedicate momentului istoric din 18 iulie 1976, când, la Jocurile Olimpice de la Montreal, Nadia Comăneci a obținut prima notă de 10 din istoria Jocurilor Olimpice feminine, potrivit BNR.
Nadia Comăneci a fost invitata de onoare a evenimentului de lansare a emisiunii numismatice, care a avut loc la Banca Națională a României.
Emisiunea poartă titlul „50 de ani de la obținerea primei note de 10 din istoria Jocurilor Olimpice în proba de gimnastică feminină”, iar valorile nominale ale celor trei versiuni ale monedei sunt de 100 lei, 10 lei, respectiv 1 leu.

Aversul monedei din aur o prezintă pe gimnasta Nadia Comăneci la finalul exerciţiului, inscripţia „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „100 LEI”, anul de emisiune „2026” şi stema României.
Aversul monedei din tombac cuprat o prezintă pe gimnasta Nadia Comăneci la finalul exerciţiului, inscripţia „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „1 LEU”, anul de emisiune „2026” şi stema României.
Reversul comun al monedelor din aur, argint şi tombac cuprat o prezintă pe Nadia Comăneci executând exerciţiul la paralele inegale, numărul gimnastei şi nota afişate pe tabela electronică oficială, inscripţiile „PRIMA NOTA DE 10”, „MONTREAL 1976” şi „NADIA COMANECI”, toate în arc de cerc.

Monedele din aur, argint şi tombac cuprat sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent şi sunt însoţite de broşuri de prezentare şi certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajele aprobate pentru această emisiune numismatică sunt de 200 de piese pentru monedele din aur, 1.000 de piese pentru monedele din argint şi 2.000 de piese pentru monedele din tombac cuprat.
Preţurile de vânzare sunt:
-7.800,00 lei, inclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate;
-1.000,00 lei, inclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate;
-280,00 lei, inclusiv TVA, pentru moneda din tombac cuprat, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate.
Monedele din aur, argint şi tombac cuprat cu tema 50 de ani de la obţinerea primei note de 10 din istoria Jocurilor Olimpice în proba de gimnastică feminină au putere circulatorie pe teritoriul României.
Foto/BNR





