Medicii Compartimentului de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Județean de Urgență Bacăuau realizat, în ultimele zile, o serie de intervenții chirurgicale deosebit de complexe, unele efectuate în regim de urgență, în cazuri în care timpul a fost un factor decisiv.
Pentru pacienții ajunși pe masa de operație, întârzierea tratamentului putea însemna complicații severe, pierderea unui membru sau chiar deces.Unul dintre cele mai dificile cazuri a fost reprezentat de un anevrism gigant de aortă abdominală, o afecțiune extrem de gravă, cu risc major și evoluție imprevizibilă.

Intervenția a presupus realizarea unui bypass aorto-aortic și reimplantarea arterei mezenterice inferioare – o operație de înaltă complexitate care a necesitat experiență, precizie și o coordonare impecabilă între specialiști.În aceeași perioadă, echipa medicală a efectuat și alte intervenții vasculare dificile: bypass aortofemural prin abord retroperitoneal, extensii de bypass femuropopliteal, dar și două endarterectomii carotidiene – proceduri considerate esențiale în tratarea stenozelor carotidiene severe și în reducerea riscului de accident vascular cerebral.
Intervenții chirurgicale care nu puteau fi amânate
Pe lângă cazul anevrismului gigant, medicii băcăuani au tratat cu succes și alte afecțiuni vasculare severe la pacienți cu vârste cuprinse între 50 și 80 de ani, care prezentau multiple comorbidități.
„Aceste intervenții nu puteau fi amânate. În cazul unor pacienți exista un risc major de amputație, accident vascular cerebral sau chiar deces. Sunt intervenții cardiovasculare de înaltă complexitate care necesitau rezolvare rapidă”, a declarat dr. Bogdan Manole Szasz, coordonatorul Compartimentului de Chirurgie Cardiovasculară. Pacienții operați, cu vârste cuprinse între 50 și 80 de ani, prezentau multiple afecțiuni cardiovasculare asociate, ceea ce a făcut ca fiecare caz să fie cu atât mai dificil. Cu toate acestea, evoluția postoperatorie a fost una favorabilă, fără complicații, o parte dintre bolnavi fiind deja externați, iar ceilalți aflați în continuare sub supraveghere medicală”. a declarat dr. Bogdan Manole Szasz, coordonatorul Compartimentului de Chirurgie Cardiovasculară.

Pacienții operați, cu vârste cuprinse între 50 și 80 de ani, prezentau multiple afecțiuni cardiovasculare asociate, ceea ce a făcut ca fiecare caz să fie cu atât mai dificil. Cu toate acestea, evoluția postoperatorie a fost una favorabilă, fără complicații, o parte dintre bolnavi fiind deja externați, iar ceilalți aflați în continuare sub supraveghere medicală.
Coordonatorul compartimentului a ținut să sublinieze că performanțele medicale sunt rezultatul unui efort de echipă și al sprijinului constant primit pentru dezvoltarea și funcționarea structurii medicale. „Aș vrea să mulțumesc conducerii SJU Bacău și Consiliului Județean Bacău pentru implicarea în dotarea compartimentului și pentru susținerea activității noastre. De asemenea, mulțumesc companiei Dedeman pentru sprijinul oferit ori de câte ori a fost nevoie, dar și colegilor din Anestezie și Terapie Intensivă – dr. Georgel Dahnovici, dr. Bianca Mihai, dr. Irina Marcu, precum și întregului personal medical și celui din Blocul Operator. Fără această colaborare, astfel de intervenții nu ar putea fi realizate cu succes”, a precizat dr. Bogdan Manole Szasz.
Medicii Compartimentului de Chirurgie Cardiovasculară tratează cazuri dintre cele mai complexe – de la ischemii acute ale membrelor și anevrisme rupte, până la proceduri endovasculare și bypass-uri arteriale. Totodată, specialiștii se află într-o colaborare permanentă cu Institutul de Boli Cardiovasculare „Profesor Doctor George I.M. Georgescu” Iași, urmărind extinderea activității și către patologia cardiacă.
O nouă șansă la viață pentru pacienții din regiunea Moldovei
În mod tradițional, astfel de proceduri complexe din regiunea Moldovei erau direcționate exclusiv către Institutul de Boli Cardiovasculare „Profesor Doctor George I.M. Georgescu” Iași. Realizarea lor direct la SJU Bacău elimină timpul critic pierdut cu transportul pacienților și oferă asistență medicală imediată la nivel local.
Reușita medicală colectivă a fost posibilă datorită colaborării strânse dintre chirurgi, echipa de Anestezie și Terapie Intensivă (dr. Georgel Dahnovici, dr. Bianca Mihai, dr. Irina Marcu), conducerea spitalului reprezentată de managerul ec. Ion-Marius Savin, Consiliul Județean Bacău și sprijinul oferit de compania Dedeman. Compartimentul își propune extinderea activității și către patologia cardiacă în perioada următoare.





