Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Frontieră Aeroport Bacău au coordonat astăzi, 12 mai, o amplă acțiune integrată în incinta Aeroportului Internațional „George Enescu”. Obiectivele principale au vizat prevenirea migrației ilegale, combaterea criminalității transfrontaliere și menținerea ordinii publice.


În intervalul orar 08:00 – 12:00, forțele de ordine au controlat fluxurile de pasageri Schengen și Non-Schengen. Peste 1.000 de călători au fost verificați, iar structurile M.A.I. au legitimat aproximativ 200 de persoane în perimetrul aeroportului, utilizând terminalele mobile e-DAC pentru verificarea instantanee a documentelor.

În zona de îmbarcare-debarcare au fost mobilizați câini de serviciu ai Poliției și Jandarmeriei, specializați în detectarea substanțelor stupefiante și gestionarea ordinii publice.

În urma verificărilor din perimetrul aeroportului, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, două au vizat încălcări ale regimului rutier, iar trei au fost aplicate în baza Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și de închiriere.
Pe lângă măsurile de control, pasagerii au beneficiat de campanii de informare referitoare la condițiile de eliberare a cărții de identitate electronice.
La operațiune au participat structuri complexe cu atribuții specifice:
-I.P.J. și Poliția Transporturi Bacău: au asigurat ordinea în zona aeroportuară și siguranța transporturilor.
-Jandarmeria Bacău (I.J.J. și Gruparea Mobilă): au sprijinit controalele operative.
-B.C.C.O. și Serviciul pentru Imigrări: au verificat legalitatea șederii străinilor și au acționat pe linia combaterii traficului de droguri.
-Biroul Vamal de Frontieră: a efectuat controale specifice asupra bagajelor.
-A.N.I.T.P. Bacău: a oferit pasagerilor consultanță privind riscurile traficului de persoane.





