Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de Cod Galben și Cod Portocaliu pentru astăzi, 23 aprilie. În județul Bacău și în împrejurimi, vântul va sufla cu putere, atingând viteze care pot pune în pericol siguranța cetățenilor și a bunurilor.

Astfel, pentru intervalul orar 09.00 – 22.00, a fost emisă o avertizare COD GALBEN de intensificări ale vântului, ce vizează Moldova, Transilvania, Maramureș, sudul Banatului, sud-vestul Olteniei, nord-estul Munteniei și Dobrogea. În aceste zone, vântul va avea viteze ce pot atinge 50 – 70 km/h, iar în cea mai mare parte a zonei montane rafalele vor ajunge chiar și la 90 km/h.
Tot astăzi, în intervalul orar 12.00 – 20.00 intră în vigoare o avertizare COD PORTOCALIU de intensificări puternice ale vântului ce se vor manifesta temporar cu o viteză de 70 – 90 km/h, în județele Botoșani, Iași și în zona joasă a județului Suceava. La altitudini mai mari, de peste 1.600 m, în Carpații Meridionali, Carpații de Curbură și Munții Apuseni, vântul va sulfa cu putere și poate atinge viteze de până la 130 km/h.




