Dragoș Benea și-a descoperit, brusc, vocația de protector al ”bijuteriilor” coroanei de stat, privind cu interes spre Marea Britanie, unde căile ferate se renaționalizează după decenii de ”păgubos” capitalism. Într-o criză de patriotism economic (lucru rar) liderul PSD Bacău clamează prudența în fața ”libertarienilor” lui Bolojan, temându-se că scoaterea la mezat a acțiunilor ar fi o vulnerabilitate națională. Este înduioșătoare grija pentru companiile strategice, mai ales când ele servesc, de ani buni, drept parcare privată pentru clientela de partid. În timp ce Benea visează la un stat-tătuc după model occidental, uită un detaliu picant: în Vest se renaționalizează infrastructura funcțională, în timp ce la noi statul ”păstorește” adesea găuri negre subvenționate generos din buzunarul contribuabilului.
De ce se renaționalizează în Occident? (Contra-argumentele)
Dacă argumentul lui Benea are un sâmbure de adevăr, acesta vine din eșecul unor privatizări de infrastructură critică:
1. Eșecul investițiilor în infrastructură: În Marea Britanie, privatizarea căilor ferate a dus la fragmentarea sistemului. Companiile private au urmărit profitul rapid și dividendele, neglijând investițiile pe termen lung în șine și siguranță. Rezultatul? Întârzieri masive și bilete printre cele mai scumpe din Europa, ceea ce a forțat statul să preia controlul pentru a salva serviciul public.
2. Securitatea energetică și prețurile: În Franța sau Germania, criza energetică a demonstrat că firmele private nu pot garanta prețuri mici pentru populație în momentul războiului sau de penurie. Statutul francez a renaționalizat gigantul EDF tocmai pentru a putea plafona prețurile și pentru a coordona construcția de noi reacții nucleare, proiecte mult prea scumpe și riscante pentru investitorii privați.
Bolojan aprinde becul în cămara statului: Bursa, soluția împotriva ”șobolanilor” care rod miliarde
Replica lui Ilie Bolojan vine ca un duș rece peste retorica de ”vuvuzelă politică”. Premierul nu vinde țara, ci aprinde becul în cămara statului, unde a descoperit ”șobolani” care rod proviziile și interesele care prăduiesc bugetul prin credite neperformante și pierderi cronice. Argumentele lui Bolojan sunt de un pragmatism tăios: listarea pachetelor minoritare pe bursă nu înseamnă pierderea controlului, ci injectarea de transparență și management privat acolo unde până acum a domnit iresponsabilitatea. Statutul rămâne majoritar, dar primește capital proaspăt din pensiile românilor și fonduri de investiții, eliminând subvențiile mascate pentru companii falimentare.
De ce vrea Bolojan bursa? (Cifre și argumente)
Premierul mizează pe faptul că piața de capital nu este doar un loc de schimb, ci un ”filtru de curățenie” pentru companiile de stat:
- Transparență forțată: O companie listată este obligată să publice rapoarte financiare la fiecare 3 sau 6 luni. Astfel, ”șobolanii” (adică interesele obscure) nu mai pot acționa în umbră, orice pierdere fiind vizibilă imediat pentru investitori.
- Capitalizarea pieței: România are o piață de capital mică (cca. 20-25% din PIB), în timp ce în economiile dezvoltate această depășește 60-80%. Listarea pachetelor minoritare ar atrage miliarde de euro din fondurile de pensii (Pilonul II), unde românii au deja economisite peste 25 de miliarde de euro.
- Stoparea subvențiilor: Multe companii de stat supraviețuiesc doar prin ”infuzii” de buget. În 2024, pierderile cumulate ale companiilor de stat din România au fost estimate la peste 4 miliarde de lei (aprox. 800 de milioane de euro). Managementul privat caută profitul, nu subvenția.
Deci domnule Benea…
Diferența majoră rămâne însă contextul: în timp ce Occidentul renaționalizează sectoare strategice care funcționează, dar au devenit prea scumpe, în România, regretul după companiile de stat ascunde de multe ori teama de a pierde controlul politic asupra unor entități care nu funcționează, dar care sunt extrem de utile pentru angajări de partid.
Gabriel Pop
